ANAF propune noi modele ale formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat pe site-ul instituției proiectul de Ordin pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal. Inițiatorii menționează, în Referatul de aprobare, că, în prezent, înregistrarea fiscală inițială a contribuabililor se poate realiza numai prin depunerea declarației, în format hârtie, la registratura organului fiscal competent ori prin transmiterea acesteia prin poștă cu scrisoare recomandată. Mențiunile ulterioare înregistrării fiscale pot fi transmise prin mijloace electronice, prin completarea formularului 700 „Declarație pentru înregistrarea/modificarea în mediu electronic a mențiunilor ulterioare înregistrării fiscale”.

Pentru a sprijinii activitatea de conformare voluntară a contribuabililor în vederea îndeplinirii obligației de înregistrare fiscală și pentru eficientizarea administrării fiscale, prin noul proiect de ordin se propune extinderea modalității de depunere a declarațiilor de înregistrare fiscală/de radiere a înregistrării fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanță.

Totodată, în vederea simplificării procesului declarativ, prin reducerea numărului de formulare necesar a fi depuse de către contribuabili pentru înregistrarea fiscală/declararea mențiunilor ulterioare înregistrării fiscale și radierea înregistrării fiscale a acestora, se propune renunțarea la 11 formulare utilizate de contribuabili pentru declararea unor mențiuni sau situații prevăzute de legislația în vigoare și cuprinderea informațiilor din aceste formulare în declarațiile de înregistrare fiscală.

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.

anaf-propune-noi-modele-ale-formularelor-de-inregistrare-fiscala-a-contribuabililor-si-a-tipurilor-s13089