MEAT va relansa, la 25 octombrie, Măsura 1 – „Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile”; preînscrierea în aplicație începe din 18 octombrie 2021

Ministerul Econonomiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) anunță că Măsura 1 „Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile” din cadrul schemei de ajutor de stat instituite prin OUG nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, cu completările și modificările ulterioare, va fi relansată la 25 octombrie 2021, ora 10:00. Din data de 18 octombrie 2021, va începe etapa de preînscriere pe platforma granturi.imm.gov.ro/auth/login.

„Procedura de implementare a Măsurii 1, care reprezintă ghidul aplicantului, se află în prezent la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), pentru obținerea avizului final premergător aprobării și publicării în Monitorul Oficial al României. Aceasta a fost concepută conform prevederilor legislative în vigoare, respectiv OUG 130/2020 completată și modificată ulterior, precum și în baza propunerilor și sugestiilor transmise de mediul de afaceri în perioada în care a fost pusă în dezbatere publică”, se menționează într-un comunicat al MEAT.

După obținerea avizului de la MIPE, MEAT va transmite procedura spre publicare în Monitorul Oficial. În același timp, până la data de 18 octombrie 2021, aplicația creată de STS va fi testată,  astfel încât să răspundă tuturor cerințelor în momentul lansării.

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.

meat-va-relansa-la-25-octombrie-masura-1-microgranturi-acordate-din-fonduri-externe-nerambursabile-s13088

Leave your comment