A fost stabilită Procedura privind emiterea soluției fiscale individuale anticipate

Procedura privind emiterea soluției fiscale individuale anticipate a fost reglementată, odată cu publicarea în Monitorul Oficial nr. 263 din 30 martie 2023 OMF nr. 1.178/2023. Procedură se aplică pentru emiterea de către organul fiscal competent a soluției fiscale individuale anticipate privind reglementarea tratamentului fiscal aplicabil unei situații fiscale de fapt viitoare, în legătură cu impozitele, taxele și contribuțiile sociale obligatorii reglementate de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Contribuabilii/plătitorii pot solicita organului fiscal competent emiterea unei soluții fiscale prin depunerea unei cereri, cu cel puțin 90 de zile anterior datei la care intenționează să efectueze tranzacțiile propuse. Cererea, documentația și orice alte comunicări ulterioare se transmit exclusiv prin mijloace electronice de transmitere la distanță.

Cererea pentru emiterea soluției fiscale conține propunerea contribuabilului/plătitorului cu privire la tratamentul fiscal aplicabil exclusiv tranzacțiilor pe care acesta urmează să le efectueze în viitor, ulterior depunerii cererii, prin prisma propriei interpretări, însoțită de informațiile detaliate referitoare la tranzacțiile propuse și de argumentele care susțin această propunere.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.

a-fost-stabilita-procedura-privind-emiterea-solutiei-fiscale-individuale-anticipate-s17764