Termenul până la care persoanele afectate de COVID-19 pot cere amânarea ratelor la bănci și IFN-uri a fost prelungit până la 15 iunie

Executivul a adoptat actul normativ elaborat de Ministerul Finanțelor Publice (MFP) prin care se propune prelungirea până la 15 iunie 2020 a posibilității de solicitare a amânării ratelor celor care se află în imposibilitatea plății.

Prin OUG nr.37/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit și IFN-uri anumitor categorii de debitori, Guvernul României a adoptat anumite măsuri destinate sprijinirii debitorilor care întâmpină dificultăți financiare din cauza epidemiei de COVID-19. Astfel, începând cu data de 30 martie 2020, debitorii pot solicita creditorilor suspendarea obligației de plată a ratelor de credit scadente, pentru o perioadă cuprinsă între 1 și 9 luni.

„Principalele avantaje ale facilității de suspendare a ratelor sunt sprijinul acordat persoanelor fizice ale căror venituri au fost afectate de răspândirea virusului SARS – CoV -2, precum și furnizarea lichidității financiare necesare desfășurării activității economice a persoanelor juridice pe perioada de influență a pandemiei, în vederea continuării activității, respectiv a menținerii salariaților, o problemă cu mare impact social în această perioadă”, precizează MFP, într-un comunicat.

Citiți mai multe în revista CECCAR Business Magazine.

termenul-pana-la-care-persoanele-afectate-de-covid-19-pot-cere-amanarea-ratelor-la-banci-si-ifn-uri-s8075-300×182