Profesia contabilă, la ceas aniversar: 103 ani de la înființarea celui mai mare organism profesional din România. Era smart accounting: Contabilitatea, de la A la AI

Luni, 15 iulie a.c., Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), cel mai mare organism profesional din Sud-Estul Europei, reprezentând peste 47.000 de membri experți contabili și contabili autorizați, a organizat cea de-a XX-a ediție a Zilei Naționale a Contabilului Român, o sărbătoare cu tradiție a vieții contabile din țara noastră. Evenimentul din acest an a marcat împlinirea a 103 ani de la reglementarea profesiei contabile în țara noastră prin Decret Regal semnat de Regele Ferdinand I, la 13 iulie 1921.

Cel mai important eveniment dedicat profesiei contabile din România a fost celebrat la nivel național în cele 41 de județe și în Municipiul București, sub sloganul Tradiție pentru viitor. Evoluăm împreună!. Experți contabili și contabili autorizați din întreaga țară, membri ai corpului profesional, au explorat, alături de partenerii instituționali ai profesiei – instituții și autorități de reglementare, mediul de afaceri și mediul educațional –, modul în care inteligența artificială și soluțiile smart pot transforma contabilitatea, îmbunătățind eficiența, precizia și valoarea adăugată oferită de profesioniștii contabili partenerilor lor.

Manifestarea ce a avut loc la București, la Novotel Bucharest City Centre, dedicată ediției de anul acesta a Zilei Naționale a Contabilului Român, organizată la nivel central împreună cu filiala București, a reunit profesioniști contabili, precum și reprezentanți ai Guvernului României – Cancelaria Prim-ministrului, Ministerului Finanțelor, Ministerului Justiției, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Curții de Conturi a României, Direcției Naționale Anticorupție, Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Investigare a Criminalității Economice, Oficiului Național al Registrului Comerțului, reprezentanți ai mediului de afaceri, parlamentari, delegați ai instituțiilor de învățământ superior și liceal cu care CECCAR are parteneriate de colaborare.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.

ZNCR-CECCAR-2024-1024×576