Participă la seminarele web organizate de ANAF și află totul despre drepturile și obligațiile fiscale

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță organizarea unei serii de seminare web destinate informării contribuabililor cu privire la modalitățile de obținere a drepturilor fiscale și conformarea fiscală obligatorie. Aceste sesiuni sunt programate să se desfășoare pe tot parcursul lunii mai și vor acoperi teme variate, de interes pentru contribuabili.

Înscrierea la seminare se face prin intermediul portalului ANAF (www.anaf.ro), în secțiunea Asistență contribuabili, subsecțiunea Servicii oferite contribuabililor, rubrica Seminare web, selectând tema de interes din lista seminarelor web și accesând câmpul „Mă înscriu”.

Seminarele web sunt structurate pe o durată de două ore, iar fiecare sesiune va permite participarea a maximum 500 de persoane. Înscrierile sunt deschise până la data și ora începerii fiecărui seminar, în limita locurilor disponibile. În timpul sesiunilor, participanții au oportunitatea de a adresa întrebări specialiștilor ANAF, care vor răspunde în direct, în funcție de numărul și complexitatea întrebărilor primite.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.

anaf

Leave your comment