O nouă specializare pentru experții contabili membri CECCAR: contabilitatea criminalistică. Interviu cu Robert Șova, președintele Consiliului superior al CECCAR

Președintele Consiliului superior al CECCAR, Robert-Aurelian Șova, vorbește, într-un interviu acordat Ziarului Financiar, despre contabilitatea criminalistică și despre strategia CECCAR de a contribui la combaterea fraudelor financiare prin implementarea unui sistem de control intern adaptat nevoilor companiei.

CECCAR și-a propus să „democratizeze” accesul companiilor din România la servicii de contabilitate criminalistică, prin formarea unui număr cât mai mare de profesioniști cu competențele necesare acestei activități.

„Contabilitatea criminalis tică este contabil itatea care se ocupă cu asigu rarea securității businessului, a patrimoniului businessului, prin activitatea de detectare, investigație și prevenire. Aceasta nu se ocupă cu partea de conformare și de consiliere (…). Trebuie să creștem numărul experților contabili criminaliști pentru că fraude există. Astăzi, în România, acest serviciu există, dar este unul de tip premium, oferit de marile companii de servicii contabile, care au beneficiat de know-how din afară”, a declarat Robert Șova pentru Ziarul Financiar.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.

o-noua-specializare-pentru-expertii-contabili-membri-ceccar-contabilitatea-criminalistica-interviu-a10231