Noi reglementări privind o serie de aspecte contabile

Prin OMF nr. 4.291/2022, publicat în Monitorul Oficial nr. 18 din 6 ianuarie 2023, au fost reglementate o serie de aspecte contabile referitoare la:

● contabilizarea de către entități a sumelor primite ca urmare a distribuirii parțiale a dividendelor în cursul exercițiului financiar

În concordanță cu modul de contabilizare de către entitățile care au optat, potrivit legii, să repartizeze dividende în cursul exercițiului financiar, și anume pe seama creanțelor (contul 463 „Creanțe reprezentand dividende repartizate în cursul exercițiului financiar”), entitățile care primesc asemenea sume le vor recunoaște drept datorie (contul 467 „Datorii aferente distribuirilor interimare de dividende”).

întreruperea capitalizării costurilor îndatorării

Noul act normativ completează Reglementările contabile aprobate prin OMFP nr. 1.802/2014, cu modificările și completările ulterioare, în sensul menționării condițiilor în care entitatea întrerupe capitalizarea costurilor îndatorării, și anume atunci când aceasta nu lucrează efectiv la realizarea activului cu ciclu lung de fabricație.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.

noi-reglementari-privind-o-serie-de-aspecte-contabile-s17122