Noi modificări la Codul fiscal: reducerea TVA de la 19% la 5% pentru livrarea și instalarea pompelor de căldură, panourilor fotovoltaice și panourilor solare termice

Președintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi, 12 ianuarie, Legea pentru completarea art. 291 alin. (3) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, act normativ care reglementează reducerea cotei de TVA, aferente livrărilor de pompe de căldură, panouri fotovoltaice și panouri solare termice, de la cota standard de 19%, la 5% asupra bazei de impozitare, în scopul diminuării consumului de energie electrică și a dependenței consumatorilor față de volatilitatea pieței de profil.

Astfel, potrivit noului act normativ, se va aplica o cotă redusă de TVA, de 5%, asupra bazei de impozitare pentru: „▪ livrarea și instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, sisteme de încălzire cu emisii scăzute de înaltă eficiență care se încadrează în valorile de referință pentru emisiile de PM stabilite în anexa V la Regulamentul (UE) 2015/1189 al Comisiei din 28 aprilie 2015 de punere în aplicare a Directivei 2009/125/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește cerințele de proiectare ecologică aplicabile cazanelor cu combustibil solid și în anexa V la Regulamentul (UE) 2015/1185 al Comisiei din 24 aprilie 2015 de punere în aplicare a Directivei 2009/125/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește cerințele în materie de proiectare ecologică aplicabile aparatelor pentru încălzire locală cu combustibil solid și cărora li s-a atribuit o etichetă energetică a UE pentru a demonstra întrunirea criteriului menționat la art. 7 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2017/1369 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2017 de stabilire a unui cadru pentru etichetarea energetică și de abrogare a Directivei 2010/30/UE, destinate locuințelor, inclusiv a kiturilor de instalare, a componentelor, respectiv a soluțiilor complete, după caz; ▪ livrarea și instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, sisteme de încălzire cu emisii scăzute de înaltă eficiență care se încadrează în valorile de referință pentru emisiile de PM stabilite în anexa V la Regulamentul (UE) 2015/1189 al Comisiei și în anexa V la Regulamentul (UE) 2015/1185 al Comisiei și cărora li s-a atribuit o etichetă energetică a UE pentru a demonstra întrunirea criteriului menționat la art. 7 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2017/1369 al Parlamentului European și al Consiliului, inclusiv a kiturilor de instalare, a componentelor, respectiv a soluțiilor complete, după caz, destinate clădirilor administrației publice centrale sau locale, clădirilor entităților aflate în coordonarea/subordonarea acestora, cu excepția societăților comerciale.ˮ

Prevederile noii legi vor intra în vigoare la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)

noi-modificari-la-codul-fiscal-reducerea-tva-de-la-19-la-5-pentru-livrarea-si-instalarea-pompelor-s17159