Modificări la schema de ajutor de stat pentru sprijinirea investițiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă

Executivul a aprobat o Hotărâre care vizează modificarea și completarea HG nr. 332/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea investițiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă, act normativ care prevede clarificarea și flexibilizarea prevederilor HG nr. 332/2014 care au în vedere recuperarea ajutorului de stat, precum și cele referitoare la menținerea locurilor de muncă.

Astfel, întreprinderile vor fi obligate să mențină fiecare loc de muncă nou creat pentru o perioadă de cel puțin 5 ani de la data la care acesta a fost ocupat prima dată, precum și locurile de muncă declarate ca fiind media celor 12 luni precedente lunii în care s-a înregistrat cererea de acord pentru finanțare. „Modificarea actului normativ a fost necesară întrucât s-a constatat, în practică, că există riscul ca întreprinderile beneficiare să poată desființa din locurile de muncă inițiale declarate la data depunerii cererii de acord pentru finanțare, respectând obligația de menținere a locurile de muncă nou create ca urmare a finanțării cu ajutor de stat”, menționează Guvernul, într-un comunicat.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.

modificari-la-schema-de-ajutor-de-stat-pentru-sprijinirea-investitiilor-care-promoveaza-dezvoltarea-s16692