MFE: Fonduri europene pentru digitalizarea IMM-urilor și pentru consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19

Executivul a aprobat implementarea Programului Național de digitalizare a microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii, finanțat în cadrul Programului Operațional Competitivitate, gestionat de Ministerul Fondurilor Europene (MFE). De asemenea, potrivit unui comunicat al MFE, a fost anunțată majorarea fondurilor care pot fi contractate de spitalele COVID-19 și de centrele sociale pentru a face față mai bine crizei sanitare la 700 milioane euro față de 400 milioane euro – suma disponibilă inițial. 

150 milioane euro pentru digitalizarea IMM-urilor

Potrivit MFE, implementarea Programului de digitalizare dedicat IMM-urilor a fost adoptată în contextul în care conform studiilor Băncii Europeane de Investiții, companiile extrem de digitalizate au făcut față mult mai ușor crizei cauzate de pandemia COVID-19. Și din acest motiv, este esențială accelerarea digitalizării economiei. Bugetul alocat este de 150 milioane euro, din care 127,5 milioane euro fonduri europene. Activitățile finanțate vor viza dezvoltarea de produse inovative în domeniul TIC, precum și digitalizarea IMM-urilor din alte industrii.

Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.

mfe-fonduri-europene-pentru-digitalizarea-imm-urilor-si-pentru-consolidarea-capacitatii-de-gestionare-s8983-300×182