MF propune instituirea unei scheme de ajutor de stat în vederea stimulării investițiilor strategice pentru noi activități economice în valoare de minimum 500 milioane lei

Ministerul Finanțelor (MF) a lansat în dezbatere un proiect de HG pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru stimularea investițiilor strategice pentru noi activități economice în valoare de cel puțin 500 milioane lei. Inițiatorii precizează, în Nota de fundamentare, că, în competiția pentru atragerea investițiilor străine importante cu statele europene din regiune, România trebuie să ofere pe lângă un climat investițional prietenos, resursă umană calificată, inflație redusă, o politică fiscală atractivă (una dintre cele mai reduse rate de impozit pe venit din regiune – 10%, neimpozitarea profitului reinvestit și facilități pentru investiții în parcuri industriale) și măsurile de sprijin de natura ajutorului de stat – instrument suplimentar de atragere a investițiilor de anvergură. În acest context, MF a elaborat acest proiect de act normativ, avându-se în vedere că, din anul 2014, de la expirarea perioadei de valabilitate a schemei de ajutor de stat aprobate prin HG nr. 753/2008, România nu a mai avut o schemă de ajutor de stat destinată atragerii investitorilor strategi de talie continentală sau globală.

Obiectivul acestei scheme de ajutor de stat este dezvoltarea regională prin realizarea de investiții inițiale pentru noi activități economice ale căror costuri eligibile sunt în valoare de cel puțin 500 milioane lei, fiind elaborată în acord cu Orientările comunitare privind ajutoarele de stat regionale pentru perioada 2014 – 2020. „Comparativ cu celelalte scheme de ajutor de stat administrate în prezent de Ministerul Finanțelor sau de alte autorități din România, noua schemă de ajutor de stat vizează atragerea de investiții în sectoarele economice considerate strategice datorită nivelului considerabil al investițiilor implicate”, precizează MF, într-un comunicat.

„Lansez o invitație deschisă la consultare publică către toți partenerii de dialog care doresc să contribuie la operaționalizarea acestei noi scheme de ajutor de stat menite să atragă investiții strategice în noi tehnologii și inovare, cu cheltuieli eligibile de cel puțin 100 de milioane de euro. Pentru o dezvoltare economică durabilă, România are nevoie de know-how specializat și de investiții greenfield în facilități de producție din domenii strategice, precum produse electronice, aparate medicale, aeronave, care generează valoare adaugată mare și asigură o creștere a competitivității țării noastre pe piețele internaționale”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.

În cadrul schemei pot fi finanțate cu ajutor de stat investițiile inițiale cu cheltuieli eligibile în valoare de cel puțin 500 milioane lei (aproximativ 100 milioane euro) constând în demararea unei unități noi sau diversificarea unei unități, în sectoarele economice care implică realizarea de produse cu valoare adăugată mare, cum sunt: fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice, fabricarea de aeronave și nave spațiale, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, aparate și instrumente medicale și stomatologice etc.

Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.

mf-propune-instituirea-unei-scheme-de-ajutor-de-stat-in-vederea-stimularii-investitiilor-strategice-s11870