MADR va lansa sesiunea de depunere de proiecte pentru investiții în exploatații agricole

Depunerea proiectelor pentru investiții în exploatații agricole se va realiza începând din 25 octombrie până în 25 ianuarie 2022, iar alocarea financiară este de 760 milioane euro, informează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). „Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță lansarea sesiunii de depunere pentru submăsura 4.1 «Investiții în exploatații agricole» din cadrul Măsurii 4 «Investiții în active fizice», în perioada 25 octombrie 2021 – 25 ianuarie 2022. Alocarea financiară pentru sesiunea continuă anuală de depunere proiecte este de 760 milioane euro, împărțită în opt componente”, precizează MADR, într-un comunicat citat de Agerpres. Astfel, pentru „Achiziții simple de utilaje agricole și/sau irigații, drenaj, desecare la nivelul fermei – vegetal” este alocată suma de 125 milioane euro.

Totodată, pentru condiționare și procesare în fermă și marketing – modernizare exploatație (vegetal), exceptând legumicultura și cartofii, este alocată suma de 55 milioane euro, iar pentru condiționare și procesare în fermă și marketing – modernizare exploatație (zootehnic) suma de 55 milioane euro.

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.

madr-va-lansa-sesiunea-de-depunere-de-proiecte-pentru-investitii-in-exploatatii-agricole-s13038