Luptă globală, acțiuni locale: Manual pentru promovarea luptei împotriva corupției

CECCAR pune la dispoziția membrilor și părților interesate un instrument elaborat de IFAC, Luptă globală, acțiuni locale: Manual pentru promovarea anticorupției destinat organismelor profesionale contabile (PAO-urilor), care își propune să ajute organizațiile profesionale contabile să-și asume un rol de conducere în procesul de combatere a corupției din jurisdicțiile lor. Acest manual furnizează PAO-urilor și liderilor din profesia contabilă contextul și cadrul general pentru conceperea unor abordări și mesaje adaptate care se potrivesc cel mai bine jurisdicției și nevoilor lor.

Corupția, infracțiunile economice și fluxurile financiare ilicite aferente reprezintă obstacole semnificative în realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă ale ONU (SDG-urile) și obținerii unui viitor sustenabil în sens mai larg. Profesia contabilă globală este bine poziționată în mediul de afaceri, practica publică, sectorul public și societate pentru a se lupta cu aceste infracțiuni în mod direct. Acestea pot fi combătute și în mod indirect prin susținerea unui ecosistem al principalilor actori și decidenți politici, deservind astfel interesul public prin sprijinirea fiecărei țări în eforturile de promovare a SDG-urilor ONU.

În Planul de acțiune pentru combaterea corupției și a infracționalității economice, IFAC stabilește tonul pentru ca profesia globală să aibă dialoguri cu privire la anticorupție cu părțile interesate la nivel internațional. La nivel regional și local PAO-urile au un rol esențial în stabilirea tonului în jurisdicțiile lor, punând în evidență rolul lor de parteneri devotați în relația cu părțile interesate externe și exprimându-se clar în interacțiunea cu membrii lor despre importanța responsabilității lor față de interesul public.

Pentru ca PAO-urile să se implice ca aliați principali, este esențial ca acestea să înțeleagă situația curentă din propria jurisdicție. De asemenea, acestea trebuie să analizeze cu ce părți interesate trebuie să colaboreze și să le clasifice în funcție de domeniu. Mesajele prin care PAO-urile vor comunica cu părțile implicate în combaterea corupției vor depinde de contextul local și de mandatul PAO-ului în ceea ce privește conexiunea acestuia cu reglementarea profesiei. Metodele și instrumentele de colaborare pe care PAO-urile le au la dispoziție în combaterea corupției includ strategii de comunicare și de construire și menținere a relațiilor pe termen lung cu părțile interesate, planuri și strategii de promovare adaptate jurisdicției, precum și organizarea de evenimente și crearea de grupe de lucru.

Contabilii trebuie să acționeze întotdeauna în interesul public. PAO-urile au responsabilitatea de a le aminti în mod constant membrilor natura de interes public a carierei alese de ei și importanța desfășurării activității profesionale cu integritate. În ceea ce privește combaterea corupției, niciun grup de părți interesate nu poate elimina acest fenomen de unul singur, iar contabilii și PAO-urile pot demonstra capacitatea solidă de a fi lideri construind o comunitate unită în jurul unui obiectiv clar.

Instrumentul Luptă globală, acțiuni locale: Manual pentru promovarea anticorupției destinat PAO-urilor este disponibil pe site-ul CECCAR la secțiunea Publicații – Organisme internaționale – Alte documente de interes.

smartmockups_loimv2zw-768×512