Ghidul solicitantului aferent schemei de ajutor de minimis în vederea tranziției către economia circulară, publicat în Monitorul Oficial

Astăzi a fost publicat, în Monitorul Oficial nr. 1114Ordinul nr.1.436/2022 al ministrului Economiei privind aprobarea Ghidului solicitantului pentru instituirea schemei de ajutor de minimis în vederea tranziției către economia circulară. Schema își propune să sprijine întreprinderile în vederea stimulării realizării unor investiții și a unor categorii de activități cu finanțare din fonduri de la bugetul de stat, astfel cum sunt prevăzute în OG nr. 27/2022. Bugetul maxim al schemei este echivalentul în lei al sumei de 8 milioane de euro, iar numărul maxim estimat al beneficiarilor este de 60.

Suma maximă acordată unui beneficiar din bugetul schemei este egală cu echivalentul în lei al sumei de 200.000 de euro, iar plata se va efectua eșalonat, în baza documentelor justificative, prevăzute în ghid. Suma minimă alocată din bugetul schemei pentru un proiect este egală cu echivalentul în lei al sumei de 15.000 de euro.

Perioada de valabilitate a schemei de ajutor de minimis este 25 septembrie 2022 – 31 decembrie 2023. Se pot încheia contracte de finanțare, în baza acestei scheme, până la data de 31 decembrie 2023.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.

ghidul-solicitantului-aferent-schemei-de-ajutor-de-minimis-in-vederea-tranzitiei-catre-economia-circulara-s16775