Educarea contabililor pentru un viitor sustenabil, document IFAC disponibil în limba română

În ultimii ani s-a înregistrat o schimbare semnificativă a cererilor părților interesate în ceea ce privește prezentarea de informații relevante și fiabile, raportarea și asigurarea în materie de sustenabilitate. Drept urmare, profesia contabilă a lucrat pentru a-și pregăti profesioniștii să trateze cerințele părților interesate și să răspundă nevoilor intrinsece ale societății în ceea ce privește prezentarea, raportarea și asigurarea acestor informații.

Documentul Educarea contabililor pentru un viitor sustenabilelaborat și publicat de IFAC, tradus de CECCAR, analizează literatura de specialitate recentă de la trei grupuri de părți interesate – reprezentanții mediului academic, organizațiile de contabilitate profesionale (PAO-uri) și firmele publice de contabilitate/audit – și oferă o perspectivă asupra așteptărilor profesiei contabile pentru a oferi servicii de raportare și de asigurare legate de sustenabilitate. Concret, această analiză identifică temele recurente cu privire la competențele necesare profesioniștilor contabili pentru a furniza aceste tipuri de servicii și strategiile de educație, dar și urmărirea provocărilor în dezvoltarea acestor competențe la profesioniștii contabili și la candidații la titlul de profesionist contabil.

Strategiile de educație eficiente ce vizează dezvoltarea acestor competențe la candidații la titlul de profesionist contabil și profesioniștii contabili le includ pe cele practice sau pe cele care introduc cursanții în scenarii realiste. Acestea includ strategii cum ar fi învățarea bazată pe proiect, învățarea bazată pe studii de caz și învățarea prin experiența practică.

Strategiile pentru dezvoltarea profesională continuă vizează importanța unei educații axate pe competențe și a unor programe de formare rapidă pentru îmbunătățirea forței de muncă prin programe care oferă carduri de membru digitale, microacreditări și acreditări cumulabile.

Mai multe infromații despre acest subiect sunt disponibile în documentul informativ publicat în limba română pe site-ul CECCAR, secțiunea Publicații­–Organisme internaționale–Alte documente de interes.

smartmockups_lvc9mou6-1024×682