Document de reacție al Comisiei Europene la răspunsurile primite în cadrul consultării publice pe tema Directivei privind informațiile nefinanciare

La 29 iulie a.c., Comisia Europeană a publicat un document de reacție la cele 588 de răspunsuri primite în cadrul consultării publice, pe tema Directivei privind informațiile nefinanciare, desfășurată în perioada 20 februarie-11 iunie 2020. Documentul conține o prezentare generală a contribuțiilor aduse în cadrul consultării publice pe tema revizuirii Directivei privind informațiile nefinanciare și nu reprezintă un document de poziție al Comisiei Europene. În principal, documentul evidențiază aspectele dezbătute în cadrul consultării pentru care a existat un sprijin puternic din partea respondenților. Printre acestea se numără necesitatea de a utiliza un standard de raportare nefinanciară comun, fapt ce ar rezolva problemele legate de fiabilitatea datelor, comparabilitatea datelor și relevanța acestora. O altă chestiune care a beneficiat de susținere din partea respondenților a fost consolidarea dispozițiilor privind nivelul de asigurare al informațiilor nefinanciare. În acest sens, s-a constatat că utilizatorii informațiilor preferă un grad de asigurare rezonabilă, în timp ce persoanele care întocmesc aceste informații preferă asigurarea limitată. Alte aspecte susținute de majoritatea respondenților includ: extinderea domeniului de aplicare al Directivei privind informațiile nefinanciare, prezentarea de către companii a informațiilor privind procesul lor de evaluare a pragului de semnificație, simplificarea standardelor pentru IMM-uri pentru a reduce povara administrativă și digitalizarea informațiilor nefinanciare.   Pentru mai multe informații cu privire la acest subiect vizitați pagina Comisiei Europene.

ce-intentioneaza-sa-simplifice-legislatia-ue-si-sa-reduca-sarcina-administrativa-pentru-cetateni-s8034-300×182