ASF: Legea crowdfunding-ului a intrat în vigoare

Legea crowdfunding-ului a intrat în vigoare, actul normativ de transpunere a legislației europene fiind publicat în Monitorul Oficial și intrând în vigoare la începutul acestei luni, conform unui comunicat al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), citat de Agerpres. „Autoritatea de Supraveghere Financiară anunță că Legea nr. 244 privind stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2020/1.503 al Parlamentului European și al Consiliului din 7 octombrie 2020 privind furnizorii europeni de servicii de finanțare participativă pentru afaceri și de modificare a Regulamentului (UE) 2017/1.129 și a Directivei (UE) 2019/1.937 a fost publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 754 din 27.07.2022 și a intrat în vigoare la începutul acestei luni. Obiectivul principal al Regulamentului (UE) 2020/1.503 îl reprezintă crearea unui cadru de reglementare care să permită platformelor de finanțare participativă accesul la piața unică, printr-o autorizație bazată pe un singur set de reguli”, se spune în comunicat.

Conform ASF, finanțarea participativă (crowdfunding) reprezintă un tip de activitate în cadrul căreia un furnizor de servicii de finanțare participativă, fără a-și asuma el însuși riscuri, administrează o platformă digitală, deschisă publicului, pentru a pune în legătură sau pentru a facilita punerea în legătură a potențialilor investitori sau împrumutători cu mediul de afaceri care caută finanțare. O astfel de finanțare ar putea consta în împrumuturi, achiziționarea de valori mobiliare sau alte instrumente admise în scopul finanțării participative.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.

asf-legea-crowdfunding-ului-a-intrat-in-vigoare-s16022