A fost publicat Ghidul solicitantului elaborat în baza HG nr. 332/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea investițiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă – Revizia 5

A fost publicat, în Monitorul Oficial nr. 248 din 14 martie 2022Ordinul nr. 257/2022 al ministrului Finanțelor privind aprobarea Ghidului solicitantului elaborat în baza HG nr. 332/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea investițiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă – Revizia 5. În Ghid se regăsesc informații privind modul de completare a documentelor justificative ce urmează a fi depuse împreună cu Cererea de acord pentru finanțare în temeiul acestei scheme de ajutor de stat, precum și toate condițiile ce trebuie îndeplinite în vederea obținerii Acordului pentru finanțare; aceste informații se regăsesc, de asemenea, pe site-ul Ministerului Finanțelor. Pe perioada de valabilitate a schemei de ajutor de stat, Ministerul Finanțelor pune la dispoziția solicitanților (aici) o platformă dedicată prin intermediul căreia pot fi adresate întrebări, sesizări și solicitări de clarificări, acestea urmând a fi soluționate cu celeritate, în cazul în care nu sunt deja tratate în Ghid și pe site-ul Ministerului Finanțelor.

Schema de ajutor de stat are ca obiectiv dezvoltarea regională, prin realizarea de investiții inițiale care determină crearea de minimum 100 locuri de muncă, indiferent de dimensiunea beneficiarilor și de valoarea investiției. Schema este inclusă în Programul „Ajutoare de stat pentru finanțarea proiectelor pentru investiții” din cadrul bugetului Ministerului Finanțelor – Acțiuni generale. Bugetul maxim al schemei este de 2.700 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 600 milioane euro, cu posibilitatea suplimentării, astfel: a) credite de angajament pentru emiterea de acorduri pentru finanțare pentru perioada 2014-2023; b) credite bugetare pentru plata ajutorului de stat aprobat în baza acordurilor pentru finanțare emise, pentru perioada 2015-2028.

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.

a-fost-publicat-ghidul-solicitantului-elaborat-in-baza-hg-nr-332-2014-privind-instituirea-unei-scheme-s14548