MIPE a publicat Ghidul consolidat privind granturile de investiții pentru IMM-uri

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a publicat versiunea consolidată a Ghidului aferent acțiunii 4.1.1 „Investiții în activități productive”, finanțată prin intermediul Programului Operațional Competitivitate, după analiza recomandărilor primite în perioada de consultare publică a documentului. „Am ținut să cunoaștem nevoile reale din piață și am căutat soluții pentru a prelua cât mai multe dintre sugestiile mediului privat. Am păstrat, totodată, cerințele de mediu solicitate de Comisia Europeană care facilitează accesul firmelor românești la granturi de investiții de până la un milion de euro, cu o cofinanțare foarte mică, de numai 5% în cazul microîntreprinderilor”, a declarat ministrul de resort, Dan Vîlceanu.

Potrivit unui comunicat al MIPE, Ghidul publicat reprezintă forma consolidată în urma parcurgerii procesului de consultare, iar forma finală a acestuia va putea fi aprobată doar ulterior deciziei Comisiei Europene de aprobare a schemei de ajutor de stat, nefiind anticipate, însă, modificări de substanță. În aceste condiții, MIPE estimează că va lansa apelul pe această măsură la 21 martie, iar perioada de depunere a dosarelor se va încheia la 25 martie.

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.

mipe-a-publicat-ghidul-consolidat-privind-granturile-de-investitii-pentru-imm-uri-s14335