Noile modele ale formularelor 208, 209 și 253, publicate în Monitorul Oficial

In Monitorul Oficial nr. 673 din 8 iulie 2021 a fost publicat Ordinul nr. 1.075/2021 al ANAF pentru modificarea modelului, conținutului și instrucțiunilor de completare ale formularelor 208 „Declarație informativă privind impozitul pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal“ și 209 „Declarație privind veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal“, precum și a modelului și conținutului formularului 253 „Decizie de impunere privind venitul din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal“, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice și al ministrului justiției nr. 1.022/2.562/2016 privind aprobarea procedurilor de stabilire, plată și rectificare a impozitului pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal și a modelului și conținutului unor formulare utilizate în administrarea impozitului pe venit. Inițiatorii precizează, în Referatul de aprobare a actului normativ, că, potrivit Legii nr.104/2020 pentru completarea art.60 pct.1 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, veniturile realizate din transmiterea dreptului de proprietate și a dezmembrămintelor acestuia cu titlu de moștenire, în cazul persoanelor fizice cu handicap grav sau accentuat, sunt scutite de la plata impozitului pe venit, indiferent de momentul dezbaterii succesiunii. Totodată, potrivit dispozițiilor art.101 alin.(3) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, obligația de a depune declarația fiscală se menține și în cazul în care obligația fiscală respectivă este scutită la plată, conform reglementărilor legale.

În acest context, prin noul Ordin au fost introduse informații suplimentare în conținutul unor formulare utilizate în procesul de administrare a impozitului pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, referitoare la persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat care realizează venituri din transmiterea dreptului de proprietate și a dezmembrămintelor acestuia cu titlu de moștenire, scutite de la plata impozitului pe venit.

Astfel, prin Ordinul nr. 1.075/2021 al ANAF au fost modificate următoarele formulare:

 208 – „Declarație informativă privind impozitul pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal”, prin introducerea unei coloane distincte în conținutul declarației informative, pentru evidențierea impozitului scutit la plată a veniturilor din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, realizate de persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat;

▪ 209 – „Declarație privind veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal”, prin introducerea unei noi rubrici referitoare la persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat care realizează venituri din transmiterea dreptului de proprietate și a dezmembrămintelor acestuia cu titlu de moștenire scutite de la plata impozitului pe venit;

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.

noile-modele-ale-formularelor-208-209-si-253-publicate-in-monitorul-oficial-s12244