OUG privind acordarea indemnizației de 41,5% din câștigul salarial mediu brut artiștilor din domeniile încă afectate de limitări, publicată în Monitorul Oficial

În Monitorul Oficial nr. 575 din 7 iunie 2021 a fost publicată OUG nr. 44/2021 pentru modificarea OUG nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru stimularea creșterii ocupării forței de muncă. Prin actul normativ se introduc măsuri de compensare a reducerii veniturilor pentru persoanele care au realizat venituri înainte de instituirea stării de urgență, în baza unor contracte de drepturi de autor și drepturi conexe (artiștii). Artiștii au beneficiat până acum de șomaj tehnic în baza OUG nr. 30/2020, iar din această lună vor fi sprijiniți prin acordarea indemnizației de 41,5% din câștigul salarial mediu brut, prevăzută de OUG nr. 132/2020.

Indemnizația se acordă numai în cazul reducerii timpului de muncă și/sau a veniturilor, potrivit unei proceduri aprobate prin HG nr. 719/2020, începând cu drepturile lunii iunie 2021, fiind necesară depunerea unei cereri însoțită de o declarație pe proprie răspundere.

Măsura se aplică pe durata stării de alertă și încă 3 luni după încetarea acesteia.

Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.

oug-privind-acordarea-indemnizatiei-de-415-din-castigul-salarial-mediu-brut-artistilor-din-domeniile-s11971