Sinteza modificărilor aduse Programului IMM FACTOR

CECCAR
Conf. univ. dr. Marcel VULPOI, expert contabil
Reprezentant al CECCAR în VAT Expert Group

Ordonanța de urgență a Guvernului (OUG) nr. 15/2021 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 146/2020 privind aprobarea Programului IMM FACTOR – Produs de garantare a creditului comercial și a Schemei de ajutor de stat asociate acestuia a fost publicată în Monitorul Oficial 245 din 11 martie 2021.

Vă prezentăm mai jos, detaliat, prevederile acestui act normativ:

Vă reamintim că Programul IMM FACTOR, aprobat prin OUG nr. 146/2002 este un produs de garantare a creditului comercial, care are ca obiectiv sprijinirea accesului la finanțare al întreprinderilor mici și mijlocii, prin acordarea de facilități de garantare de către stat pentru creditele pe termen scurt acordate pentru finanțarea creditului comercial.

Programul constă în acordarea de garanții de stat în favoarea fiecărui beneficiar participant în program pentru finanțările de tip factoring cu regres, acordate de finanțator, pe baza facturilor, în cadrul unui plafon de finanțare cu caracter reînnoibil, garantat de către stat, prin Ministerul Finanțelor Publice, în procent de maximum 50% din valoarea finanțării de tip factoring acordată de finanțator beneficiarului eligibil, exclusiv dobânzile, comisioanele și alte cheltuieli aferente finanțării garantate cu posibilitatea prelungirii finanțării de maximum 3 ori, pe perioade de până la 12 luni.

Principalele modificări aduse OUG nr. 146/2020:

1. Costul aferent finanțărilor de tip factoring, acoperit prin grant în procent de 50% din bugetul Ministerului Finanțelor, este dobânda aferentă sumelor avansate de finanțator beneficiarului.

Vechea prevedere: Costurile aferente finanțărilor de tip factoring, care pot fi acoperite prin grant în procent de 50% din bugetul Ministerului Finanțelor Publice sunt: dobânda aferentă sumelor avansate și comisionul de factoring aferent serviciilor de colectare și administrare creanțe.

2. Întreprinderile mici și mijlocii care au contractat finanțările garantate beneficiază de un grant în limita cumulului rezultat din valoarea integrală a comisionului de risc și a celui de administrare și din valoarea rezultată prin aplicarea unui procent de 50% la valoarea dobânzilor, dar nu mai mult de echivalentul în lei a 800.000 euro per întreprindere.

Vechea prevedere: Întreprinderile mici și mijlocii care au contractat finanțările garantate beneficiază de un grant în limita cumulului rezultat din valoarea comisionului de risc, valoarea comisionului de administrare și valoarea rezultată din aplicarea unui procent de 50% la valoarea dobânzilor și a comisionului de factoring, dar nu mai mult de echivalentul în lei a 800.000 euro per întreprindere.

Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.

sinteza-modificarilor-aduse-programului-imm-factor-a7542