Procedura de implementare a măsurii Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor, publicată în Monitorul Oficial

Ordinul nr. 3.083/2020 al ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri pentru aprobarea Procedurii de implementare a măsurii Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor din cadrul schemei de ajutor de stat instituite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum și alte măsuri în domeniul fondurilor europene a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 965 din 20 octombrie 2020. Obiectivul principal al schemei de ajutor de stat îl constituie acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, pentru beneficiarii prevăzuți la art. 3, a căror activitate a fost afectată de răspândirea virusului SARS-CoV-2 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanțe militare pe perioada stării de urgență sau îngrădite pe perioada stării de alertă.

Prin această procedură se implementează o schemă de ajutor de stat. „Acordarea ajutoarelor de stat în cadrul măsurii se va face numai cu respectarea criteriilor privind ajutorul de stat prevăzute de Cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19, aprobat de Comisia Europeană. Schema se aplică pe întreg teritoriul României, în toate cele 8 regiuni de dezvoltare”, precizează inițiatorii.

Măsura este valabilă până la 31 decembrie 2020, iar plățile în cadrul măsurii vor fi efectuate până la 31 decembrie 2023. În condițiile în care valabilitatea măsurii va fi prelungită prin modificarea legislației în vigoare, prevederea se va aplica de drept și asupra acestei proceduri.

Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.

procedura-de-implementare-a-masurii-granturi-pentru-capital-de-lucru-acordate-imm-urilor-publicata-s9790