Noi modele ale cererii și declarației pe propria răspundere pentru indemnizația de șomaj tehnic

În Monitorul Oficial nr. 933 din 12 octombrie 2020 a fost publicat Ordinul ministrului muncii și protecției sociale nr. 1.468/2020 privind modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului muncii și protecției sociale nr. 741/2020 pentru aprobarea modelului documentelor prevăzute la art. XII alin. (1) din OUG nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, cu modificările și completările aduse prin OUG nr. 32/2020 pentru modificarea și completarea OUG nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 și pentru stabilirea unor măsuri suplimentare de protecție socială.

În actul normativ sunt prevăzute modelele cererii, declarației pe propria răspundere a angajatorului privind întreruperea activității în perioada stării de urgență/de alertă sau ca urmare a hotărârii Comitetului județean/al municipiului București pentru situații de urgență și listei persoanelor care urmează să beneficieze de plata indemnizației, prevăzută la art. XII alin. (1) din OUG nr. 30/2020 (șomaj tehnic).

Ordinul nr. 1.468/2020 conține și Tabelul cu activitățile restricționate pe durata stării de alertă.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)

noi-modele-ale-cererii-si-declaratiei-pe-propria-raspundere-pentru-indemnizatia-de-somaj-tehnic-s9678