Potrivit unui proiect de lege adoptat de Parlament, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale vor putea opta, după minimum un an de funcționare, pentru modificarea formei de organizare în societate

amera Deputaților a adoptat proiectul de Lege pentru completarea OUG nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, act normativ care are ca scop crearea cadrului juridic necesar pentru a oferi posibilitatea transformării formei de organizare a persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale și întreprinderilor familiale, în societăți cu personalitate juridică.

Inițiatorii menționează, în Expunerea de motive, că „o soluție legislativă care să ofere un cadru juridic pentru transformarea acestor entități în persoane juridice, precum societățile cu răspundere limitată (SRL), ar reduce sarcina administrativă a statului și ar facilita accesul la procedurile prevăzute de legislație pentru persoanele fizice și juridice. Aceasta ar contribui, de asemenea, la efortul de debirocratizare și simplificare a proceselor administrative. Un alt beneficiu major al acestei modificări legislative ar fi faptul că persoanele care au accesat fonduri nerambursabile pentru proiectele lor și aleg să se transforme din PFA/II/IF în SRL nu vor mai fi obligate să returneze întreaga sumă primită, plus penalitățile aferente, în cazul în care alegeau să desființeze entitatea în perioada de monitorizare a proiectului. Prin transformarea în persoane juridice, acestea pot menține viabilitatea economică a companiilor lor, asigurându-se că obiectivele proiectelor finanțate sunt îndeplinite în mod eficient”.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.

160589777_l_normal_none-1024×576