Noutăți fiscale europene din buletinul de știri emis de ETAF – 8 aprilie 2024

Agenda strategică a UE pentru 2030: consultări suplimentare

Marți, 2 aprilie, președintele Consiliului European, Charles Michel, a invitat liderii UE la o nouă serie de dineuri informale pentru a reflecta și mai mult asupra agendei strategice a UE pentru 2030. În urma primelor discuții din octombrie și noiembrie 2023, prioritățile identificate deja de lideri sunt: o Europă puternică și sigură, o Europă prosperă și competitivă, o Europă liberă și democratică. Mesele informale vor avea loc la Vilnius, București, Varșovia și Viena. Scopul participanților va fi de a specifica obiectivele UE în fiecare domeniu, de a defini măsuri concrete și resurse financiare pentru îndeplinirea acestor obiective. Un proiect de agendă strategică mai detaliat va fi pregătit și prezentat Consiliului European la sfârșitul lunii iunie, alături de foaia de parcurs pentru viitoarele lucrări privind reformele interne în contextul extinderii.

Miniștrii de finanțe ai UE se întâlnesc vineri, 12 aprilie, la Luxemburg

Miniștrii de finanțe ai UE se vor întâlni vineri, 12 aprilie, la Luxemburg. Potrivit ordinii de zi a reuniunii, aceștia vor face schimb de opinii și vor încerca să adopte concluzii privind implementarea mecanismului de redresare și reziliență (RRF). Miniștrii vor discuta, de asemenea, despre situația actuală a impactului economic și financiar al agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. În plus, Consiliul ECOFIN va încerca să aprobe mandatul UE pentru reuniunea miniștrilor de finanțe și a guvernatorilor băncilor centrale din G20 din 18 aprilie 2024 și va urmări să aprobe o declarație a UE pentru Comitetul monetar și financiar internațional. În cele din urmă, aceștia vor participa la o prezentare a Parchetului European (EPPO) cu privire la activitățile sale, în special în ceea ce privește combaterea fraudei TVA.

Comisia Europeană respinge perspectiva unei taxe de război pentru companiile UE din Rusia

Într-un răspuns scris la o întrebare parlamentară publicată marți, 2 aprilie, comisarul european pentru impozitare, Paolo Gentiloni, a respins un apel de introducere a unei taxe de război pentru companiile din UE care încă își desfășoară activitatea în Rusia, precizând că statele membre au competența de a-și elabora propriile sisteme fiscale și de a decide pe cine să impoziteze. Cu toate acestea, Paolo Gentiloni reamintește că întreprinderile din UE trebuie să respecte în orice moment măsurile restrictive aplicabile ale Uniunii, inclusiv orice măsură restrictivă sectorială, cum ar fi restricțiile comerciale și cele legate de active, adoptate de Consiliu, și că acestea ar putea fi trase la răspundere în caz de încălcări. Ca urmare a pachetelor succesive de sancțiuni adoptate în 2022 și 2023, peste 60% dintre importurile UE din Rusia înainte de invazie au fost plasate sub măsuri restrictive, care acoperă sectoare importante precum energia, oțelul, lemnul, utilajele, vehiculele și produse metalice, a reamintit Paolo Gentiloni. 58% dintre exporturile UE către Rusia au fost, de asemenea, plasate sub incidența măsurilor restrictive ale UE începând cu decembrie 2023, a adăugat acesta. În februarie 2024, eurodeputatul Marek Belka (S&D, Polonia) a întrebat Comisia Europeană dacă ia în considerare tratarea „comportamentului iresponsabil și în principal orientat spre profit” al multinaționalelor europene care fac afaceri în Rusia și plătesc taxe acolo, ajutând astfel guvernul rus în războiul său împotriva Ucrainei și impunând taxe suplimentare asupra acestora.

Franța dorește să lanseze un proiect de simplificare administrativă la nivelul UE

În cadrul unei reuniuni tripartite care va avea loc luni, 8 aprilie, la Paris, ministrul francez de finanțe Bruno Le Maire le va propune, potrivit surselor, omologilor săi din Germania și Italia, Robert Habeck și Adolfo Urso, ca după alegerile europene să lanseze împreună un proiect de simplificare administrativă la nivelul UE pentru a începe să reducă birocrația. Franța va propune Germaniei și Italiei ca după luna iunie să fie elaborată o așa-numită directivă „cu caracter general” pentru a revizui toate standardele europene, potrivit declarației sale în fața jurnaliștilor, joi, 4 aprilie. De asemenea, Ministerul Economiei din Franța ar sugera ca pragul pentru numărul de angajați din companiile încadrate la IMM-uri să fie majorat de la 250 la 500, permițând companiilor cu capitalizare medie să fie excluse de la anumite obligații de reglementare în domeniul standardelor contabile, financiare și al raportării nefinanciare.

Conferința ETAF din 17 aprilie 2024Către un sistem fiscal european mai simplu, mai raționalizat și mai adaptat pentru viitor

Pentru a vă înregistra la eveniment, accesați acest link.

14:00-17:00

@ Sofitel Brussels Europe, place Jourdan 1, 1040 Bruxelles

Având în vedere că se apropie alegerile europene, este momentul perfect pentru a ne angaja într-o reflecție colectivă asupra viitorului sistemului fiscal al UE. Această conferință va reuni experți în domeniul fiscal și oficiali ai UE pentru a analiza cum ar trebui să arate politicile fiscale ale viitoarei Comisii Europene, precum și perspectivele pentru consilierii fiscali din Uniunea Europeană. Cu această ocazie, ETAF va prezenta, de asemenea, manifestul său pentru alegerile UE, subliniind mai multe cereri esențiale către următorul Parlament European și Comisia Europeană pentru a se asigura că sistemul fiscal al UE este mai simplu, mai raționalizat și mai adaptat pentru viitor.

Program:

14:30 – Discurs introductiv și prezentarea manifestului ETAF de către președintele ETAF, Philippe Arraou

14:45 – Primul panel de discuții: Ce politici fiscale vor fi aplicate în cadrul următoarei Comisii Europene?

  • Benjamin Angel, director Impozitare directă, coordonare fiscală, analiză economică și evaluare, DG TAXUD din cadrul Comisiei Europene;
  • Panayiotis Nicolaides, director de cercetare, Observatorul fiscal al UE;
  • Bart Van Coile, președinte, Institutului belgian pentru consilieri fiscali și contabili (ITAA).

Moderator: Elodie Lamer, jurnalist fiscal, Tax Notes

15:55 – Al doilea panel de discuții: Perspective viitoare pentru consilierii fiscali din UE

  • Pascal Saint-Amans, fost director CTPA, OCDE, cercetător nerezident la Bruegel, partener la Brunswick;
  • Sean Bray, director de politici europene, Tax Foundation Europe;
  • Florin Toma, expert contabil, membru al Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR).

Moderator: Jacomien van den Hurk, Director EU Public and Regulatory Affairs la PwC

16:55 – Observații finale prezentate de Philippe Arraou, președintele ETAF

Mai mulți vorbitori vor fi anunțați în curând!

Conferința va fi, transmisă în direct și va beneficia de interpretare simultană în limbile română, engleză și germană.

Declinarea responsabilității:
Acest buletin de știri conține informații despre politicile și evoluțiile fiscale europene colectate din documente oficiale, audieri, conferințe și presă. Acesta nu reflectă poziția oficială a ETAF și nici nu ar trebui să fie considerată drept declarație scrisă în numele ETAF.

etaf-1