Noul regulament ONPCSB: Cum se înregistrează entitățile raportoare, inclusiv experții contabili și contabilii autorizați

In Monitorul Oficial nr. 764 din 23 august 2023 a fost publicat Ordinul nr. 215/2023 al președintelui Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor pentru aprobarea Regulamentului privind înregistrarea entității raportoare în evidențele ONPCSB. Regulamentul stabilește modul de înregistrare a entităților raportoare în evidențele ONPCSB, prin aplicarea procedurii de creare a unui cont de raportor necesar transmiterii rapoartelor prevăzute la art. 6 și 7 din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, în cadrul portalului de raportare ONPCSB.

Intră sub incidența prevederilor Regulamentului entitățile raportoare prevăzute la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 129/2019: a) instituțiile de credit persoane juridice române și sucursalele instituțiilor de credit persoane juridice străine; b) instituțiile financiare persoane juridice române și sucursalele instituțiilor financiare persoane juridice străine; c) administratorii de fonduri de pensii facultative și/sau ocupaționale, în nume propriu și pentru fondurile de pensii facultative și/sau fondurile de pensii ocupaționale pe care le administrează, cu excepția caselor de pensii ocupaționale profesionale; d) furnizorii de servicii de jocuri de noroc; e) auditorii, experții contabili și contabilii autorizați, evaluatorii autorizați, consultanții fiscali, persoanele care acordă consultanță financiară, de afaceri sau contabilă, alte persoane care se angajează să furnizeze, direct sau prin intermediul altor persoane cu care persoana respectivă este afiliată, ajutor material, asistență sau consiliere cu privire la aspectele fiscale, financiare, ca activitate economică sau profesională principală; f) notarii publici, avocații, executorii judecătorești și alte persoane care exercită profesii juridice liberale, în cazul în care acordă asistență pentru întocmirea sau perfectarea de operațiuni pentru clienții lor privind cumpărarea ori vânzarea de bunuri imobile, acțiuni sau părți sociale ori elemente ale fondului de comerț, administrarea instrumentelor financiare, valorilor mobiliare sau a altor bunuri ale clienților, operațiuni sau tranzacții care implică o sumă de bani sau un transfer de proprietate, constituirea sau administrarea de conturi bancare, de economii ori de instrumente financiare, organizarea procesului de subscriere a aporturilor necesare constituirii, funcționării sau administrării unei societăți; constituirea, administrarea ori conducerea unor astfel de societăți, organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare sau a altor structuri similare, precum și în cazul în care participă în numele sau pentru clienții lor în orice operațiune cu caracter financiar ori vizând bunuri imobile; crearea, funcționarea sau administrarea de fiducii, societăți, fundații sau structuri similare; g) furnizorii de servicii pentru societăți sau fiducii, alții decât cei prevăzuți la lit. e) și f); h) furnizorii de servicii de schimb între monede virtuale și monede fiduciare; i) furnizorii de portofele digitale; j) agenții și dezvoltatorii imobiliari, inclusiv atunci când acționează în calitate de intermediari în închirierea de bunuri imobile, dar numai în ceea ce privește tranzacțiile pentru care valoarea chiriei lunare reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro sau mai mult; k) alte persoane care, în calitate de profesioniști, comercializează bunuri, numai în măsura în care efectuează tranzacții în numerar a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro, indiferent dacă tranzacția se execută printr-o singură operațiune sau prin mai multe operațiuni care au o legătură între ele; l) persoanele care comercializează opere de artă sau care acționează ca intermediari în comerțul de opere de artă, inclusiv atunci când această activitate este desfășurată de galerii de artă și case de licitații, în cazul în care valoarea tranzacției sau a unei serii de tranzacții legate între ele reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro sau mai mult; m) persoanele care depozitează sau comercializează opere de artă sau care acționează ca intermediari în comerțul cu opere de artă, atunci când această activitate este desfășurată în zone libere, în cazul în care valoarea tranzacției sau a unei serii de tranzacții legate între ele reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro sau mai mult.

Procedura de creare a unui cont de utilizator în portalul de raportare ONPCSB este prezentată în anexa la Regulament.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.

regulamentul-privind-inregistrarea-entitatii-raportoare-in-evidentele-onpcsb-publicat-in-monitorul-s18761