Lege promulgată: Două noi zile libere pentru angajați

Președintele Klaus Iohannis a semnat Decretul privind promulgarea Legii pentru completarea alin. (1) al art. 139 din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, act normativ prin care se instituie, ca zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează, zilele de 6 ianuarie – Botezul Domnului și 7 ianuarie – Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul

Potrivit Codului Muncii, celelalte zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt: ▪ 1 și 2 ianuarie; ▪ 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române; ▪ Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paștelui; ▪ prima și a doua zi de Paști; ▪ 1 mai; ▪ 1 iunie; ▪ prima și a doua zi de Rusalii; ▪ Adormirea Maicii Domnului; ▪ 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României; ▪ 1 decembrie; ▪ prima și a doua zi de Crăciun; ▪ două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creștine, pentru persoanele aparținând acestora. 

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)

potrivit-unei-legi-promulgate-astazi-6-si-7-ianuarie-vor-fi-zile-de-sarbatoare-s17562

Leave your comment